Senzational… Dan Diaconescu ar atribui titlul asta povestii mele din primul an de facultate, care mi s-a strecurat neobservat prin fata ochilor. L-am incheiat cu brio, cu 2 restante seci, pe care-o sa le iau in toamna fara sa invat. Sper numai sa-mi amintesc de ele si sa nu-mi pierd si ultima rămășiță de memorie, imbâcsită de fum. E trist pentru mine… Pentru altii e raiul pe pamant. Cămin, chefuri, băutură si socializare din plin.

De mică m-am integrat greu in orice grup. In primele saptamani din clasa I, m-au mutat la alta scoala, din cauza ca sunt stangace. Aveam un invatator comunist care nu suporta ideea ca scriu cu mana stanga, si-a refuzat sa ma mai primeasca in clasa lui. Si bine a facut, ca oricum nu-mi facusem inca prieteni. Ma inhaitasem cu un tiganus dragut si cret, care avea cel mai urat ghiozdan din scoala.

Mereu m-am simtit cumva nedreptatita, obligata sa-mi impart timpul cu fel si fel de oameni, m-am nascut cu un aer involuntar de superioritate bolnava si asta m-a determinat sa nu ma pot integra decat foarte, foarte greu.

In liceu am avut vaga impresie ca mi-am revenit, eram o gașcă de fete zapacite cu care ieseam prin oras, dar evitam cat puteam orice chef, fiindca stiam ca se va lasa cu povesti inutile. Pierdere de timp..

Iar anul asta de facultate care tocmai a trecut, nu mi-a lasat nicio amintire. Sper ca totusi in vacanta asta sa ajung pe la mare, de care mi-e dor ca de viată. Si sa mai scriu cate ceva. Poate dau si de-o carte buna… iar o muzica misto ar fi de vis!

Pana una, alta, stau si vegetez in vechea mea camera, cu miros de copilarie si fericire, visand cu ochii deschisi sau inchisi. Visez ca intr-o zi ma voi imprieteni mai usor cu oamenii, voi invata sa ii apreciez si sa nu ii mai ranesc pe cei care ma iubesc.

Doctore, simt ceva mortal
Aici, in regiunea fiintei mele
Ma dor toate organele,
Ziua ma doare soarele
Iar noaptea luna si stelele.

Mi s-a pus un junghi in norul de pe cer
Pe care pana atunci nici nu-l observasem
Si ma trezesc in fiecare dimineata
Cu o senzatie de iarna.

Degeaba am luat tot felul de medicamente
Am urat si am iubit, am invatat sa citesc
Si chiar am citit niste carti
Am vorbit cu oamenii si m-am gandit,
Am fost bun si-am fost frumos…

Toate acestea n-au avut nici un efect, doctore
Si-am cheltuit pe ele o groaza de ani.
Cred ca m-am imbolnavit de moarte
Intr-o zi
Cand m-am nascut.

Dimineață. Perechea de ochi verzi săgetează o privire speriată drept in mijlocul tavanului. Clipesc buimac de câteva ori și de-odată degetele aleargă spre tâmple, oprind lacrimile fierbinți să se ascundă in urechi; cuprind apoi intreaga față, se plimbă…alunecând pe gât, unde pulsul încătușat de pielea subțire vrea s-o ia la goană.

Și ei ii vine s-o ia la goană, însă picioarele refuză orice colaborare. O mână se-ntinde leneș după ultima țigară, care se scaldă in linia de soare ce s-a strecurat pe sub jaluzea, si-acum sta lungită si deformată pe birou.

Primul cerc de fum îi agață privirea rămasă în mijlocul tavanului și-o trimite inapoi, la cei doi ochi goi… ce redevin verzi.

Ea se trezește, uită visul urât ce i-a chinuit somnul,  își  desprinde de la gât cruciulița mică și-o pune pe linia de soare, s-o usuce de lacrimi. Gândurile i se așează cuminți la locul lor, obosite de-atâta alergat. Numai unul singur, mai neastâmparat, îi aduce în prim planul retinei o imagine veche a copilăriei, uitată într-un raft prăfuit cu ani mulți.  Un câmp plin de grâu auriu, presărat cu maci roșii ca viața…

O FLOARE: mac, floarea-soarelui
UN ANOTIMP: vară
O LUNĂ: mai / august
O CULOARE: verde / galben
UN ANIMAL: delfin / cal
UN FRUCT: pepene roșu
O PIESA DE MOBILIER: un pat imens
O MELODIE: Dire Straits- Why worry / Floyd - Time 
UN VIDEOCLIP: Oren Lavie - Her morning elegance
OBIECT: stilou
UN INSTRUMENT MUZICAL: pian
O PERSOANĂ APROPIATĂ: Tati:)
UN COPAC: mesteacăn / castan
UN VERS: ”Tired of lying in the sunshine, staying home to watch the rain
You are young and life is long and there is time to kill today” (Floyd-Time)
UN ORAŞ: ..aș fi mai degrabă un sătuc de munte
O PERSOANA PUBLICĂ: Dan Puric
UN FEL DE MÂNCARE: pește
O CARTE: azi aș fi ”Despre omul frumos”- Dan Puric
UN ACTOR: Tom Hanks 
UN FENOMEN: ploaie de vară
O MAŞINĂ: aș fi bicicletă:)
O PARTE A CORPULUI: talie
UN PERSONAJ DE FILM: Charlie (...& the chocolate factory)
UN FILM: Walking life, Catch 22
UN LOC: gradină
O BAUTURĂ: limonadă
CEVA DULCE: prăji cu nucă
UN SERIAL: Futurama
UN NUME: David
UN GEST: imbratisare
O ORĂ:  12
UN AN: 1969

Radio Guerilla are o campanie pamfletistă deosebit de tare. Atlas de mitocanie urbană! Enjoy!

Azi a fost o zi memorabila pentru mine, in care am mai adaugat in carticica vietii mele inca o fila incarcata cu povețe. Azi am invatat ca e aproape imposibil sa fi corect si sincer, fara sa faci pe cineva sa se simta prost. Am realizat ca unii oameni nu reusesc sa ma inteleaga, iar de aici nu am decat 2 variante: Ori nu stiu eu sa ma fac inteleasa, ori sunt prea complicata si intortocheata, iar oamenii trag concluzii gresite despre mine. Si in nesimtirea asta imensa a mea, nici ca-mi pasa.

”Aia mica si rasfatata, ce-a crescut singura la parinti si a primit totul pe tava nu prea intelege ce se intampla in jurul ei. Se cam crizeaza cand vorbeste serios si oamenii o iau peste picior, e bosumflata cand e inteleasa gresit si se chinuie sa-i faca pe toti sa inteleaga lucrurile la modul cel mai SIMPLU. Cand nu-i iese, se acreste”.

Oamenii din jurul meu au impresia ca pentru mine totul e o joaca de copii. Intradevar,cam asa si este, dar la modul cel mai serios. Lucrurile sunt, in general, foarte simple. Depinde doar in ce lumina le pui. Sinceritatea e tranșantă si dureroasa uneori; corectitudinea fata de mine insami si fata de oamenii din jurul meu, e aproape imposibil de comprehensat.

Ma intreb, din nou ..”De ce?”. Adica.. de ce oamenii cer de la mine minciuni,măști sau impresii gresite? De ce nu le este mai simplu sa ma ia asa cum sunt si sa inteleaga ca ceea ce incerc eu sa comunic este exact ceea ce gandesc? De ce toti au impresia ca vorbesc in dodii sau in metafore, tot timpul? Sinceritatea e o arma alba periculoasa, claritatea o ascute si mai tare, iar corectitudinea o transforma intr-un pumnal rece si insetat de sangele cald al Prefacatoriei.

Ceea ce ma doare este ca oamenii mustăcesc zambete pline de compasiune atunci cand le servesc ganduri nude, dezbracate de măștile murdare ale minciunii, cu care ei sunt obisnuiti. Oamenii cer sa fie mintiti, si-o doresc cu ardoare iar cand se intampla sa se prinda ca traiesc in minciuna, se revolta si cer sa li se spuna adevarul,realitatea !

Reversul monedei este la fel de interesant … Daca incerci sa fi sincer si corect, si spui ce gandesti (”Sa spui ce gandesti e un factor de risc”) esti considerat cel mai de temut mincinos si prefacut … si asta fara un motiv anume.. poate doar din cauza ca in aparenta, Adevarul este vazut ca un frate mai mare al Minciunii , doar ca mult mai periculos si mai perfid.

Helllăăău !! Imi vine sa va trag de maneca pe toti, sa va amintesc ca lumea in care traim nu e chiar asa de neagra cum o vedeti voi, nu s-au intors toate cu susul in jos… Realitatea ramane realitate, minciuna ramane minciuna… Nu deriva una din cealalta, nici n-au vreo legatura, sunt chiar in opozitie.. Ati invatat cu totii la scoala, astea se numesc antonime, iar daca vreti sa le personalizati – antiteze.

Wake up, people ! Sun is shining!

Nu vreau sa ranesc pe nimeni, in niciun fel, pentru ca stiu prea bine cum e…

Vino aici …Aseaza-ti capul pe umarul meu si lasa-ma sa iti mangai fruntea plina de griji. Ai incredere in mine, de data asta nu o sa fie la fel….

Dragă Moșule,

Iti scriu acum, fumand o tigara si privind inapoi la anii care au trecut peste mine,de cand eram copil si credeam cu ardoare in existenta ta. Acum nu mai ninge,stau ghemuita in pat, si-ti scriu de pe laptop. In anii trecuti, fulgii mari si moi de zapada cadeau necontenit pe pomii imbracati in mantia alba a zapezii binecuvantate si binemeritate.  Eu, stateam emotionata la biroul vechi, din lemn, al tatalui meu, si-ti scriam cu degetelele manjite de cerneala sa-mi aduci dulciuri si jucarii. Toata casa mirosea a cozonac si a brad,eram imbracata frumos si-aveam in fata doar coala alba de hartie, cu linii ajutatoare , pe care o umpleam cu dorinte.

Acum… din cauza incalzirii globale, iarna nu mai prea ajunge pe la noi. Gradina din fata blocului meu nu mai are pomii pe care ii avea odinioara, pentru ca oamenii i-au taiat. Stiloul cu care iti scriam eu atunci,o fi probabil, prafuit prin vreun colt al camerei mele. Tu nu stii ,Moșule, dar de cand nu ti-am mai scris, s-au schimbat multe. Probabil nici tu nu mai primesti scrisori,te-ai emancipat, ai e-mail… Nu prea cred ca ai fibra optica la Polul Nord.. asa ca imi continui scrisoarea, pe care o sa o printez si o sa ti-o trimit.

Cum spuneam, de cand nu ti-am mai scris,s-au schimbat multe, si ma simt oarecum datoare sa te tin la curent cu ce se intampla acum cu lumea din jurul meu,poate o sa imi raspunzi, si cu intelepciunea ta generata de varsta si experienta, ma vei ajuta si pe mine sa inteleg.

Oamenii de acum, din secolul vitezei, sunt tot mai grabiti,asa cum deduci si tu. Da.. nu mai au timp pentru cei din jurul lor,nu mai au timp sa citeasca o carte, sa scrie o scrisoare, sa mearga la Biserica, sau sa-si comunice gandurile si impresiile unii altora. Zi de zi, construiesc cladiri noi, banci, supermarketuri; subiectul in jurul caruia se invarte intreaga lume sunt banii, si toti oamenii lupta din rasputeri sa aiba cat mai multi,sacrificandu-si orice urma de demnitate si de rationalitate. Moralitatea, care , pe vremea cand veneai si tu pe la noi inca exista, acum o gasesti doar adanc ingropata in sufletele unor oameni considerati nebuni sau conservatori..

Oamenii influenti care ne guverneaza mint, fura, se prefac, insceneaza tot felul de situatii pe care presa le mediatizeaza si le aduce in fata noastra, iar noi, ne framantam pentru ele,ne consumam si ne umplem mintea cu tot felul de lucruri care ne determina sa nu vedem esentialul…si sa nu avem timp niciodata pentru sufletele noastre si pentru oamenii dragi de langa noi. Suntem in plina criza economica si tot universul nostru se invarte in jurul ei… De criza spirituala nu mentioneaza insa, nimeni…nimic.

Stii, Moșule, ca Cineva ne-a zis noua, tuturor : ”Nu va ingrijorati ,dar, de ziua de maine,caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei.” Ei bine, noi nesocotim sfatul acesta zi de zi.

Nu ne gandim decat la hainele pe care o sa le purtam,la mancarea tot mai plina de substante chimice,la party-urile tot mai extremiste, la site-uri care mai de care mai ”interesante”,la muzica tot mai violenta si plina de dispret,ura si revolta.

Iarta-i Mosule pe copiii care nu iti mai scriu scrisori, dar pana si ei sunt prea ocupati. Se joaca pe comp,se dau pe net, se bat, se injura… Fetitele de 12 ani arata acum ca niste tarfe de consum,fac avorturi,si vorbesc despre retete de slabit. Baieteii de varste asemanatoare sunt gay , beau, isi bat parintii sau se sinucid fiindca nimeni nu-i intelege.

Vorbind acum despre mine, nu pot sa-ti spun prea multe lucruri noi… Eu sunt cam tot asa cum ma stii. Intre timp am terminat scoala,si liceul, acum sunt la facultate …si-abia astept s-o termin si pe asta si sa stau cuminte,sa cresc multi copii si sa am un job nice. (Si-o gradina plina cu flori.)

Diferenta dintre Ada aia mica si cea de acum e ca… acum nu-ti mai cer papusi..

Mosule,acum am alte dorinte pentru tine si sper sa mi le indeplinesti ca atunci… Nu o sa iti fie grele,pentru ca nu te silesc sa cari nimic. Poti sa vii fara sac,fara sanie, chiar si fara reni. Vino pe jos, sau cu un taxi…platesc eu. Chiar si taxa de livrare la domiciliu o achit, daca vrei sa-mi joci o farsa,sa nu ma prind ca esti tu, si te deghizezi in curier. O sa ma fac ca ploua… Numai sa imi aduci ce iti cer.

Vreau credinta in sufletul meu mic si chinuit,un strop de sanatate pe care sa-l impart cu cei dragi mie, sa-mi pui, te rog, intr-o cutiuta si niste rabdare si toleranta, pentru ca cele pe care mi le-ai adus cand eram mica mi-s pe sfarsite. Te-as mai ruga sa-mi dublezi portia de optimism si increderea in viitor,nu cred ca o sa-mi ajunga pana la anul,si nici putin noroc nu mi-ar strica. Fii bun si-ajuta-ma sa iubesc neconditionat oamenii care ma iubesc,adu-mi si puterea de a ierta mai repede. Iar un scut pentru sufletul meu,ar fi piesa de rezistenta a cadourilor de la tine. Uneori le pun toate la suflet…

Ahhhh,sunt enervant de sensibila!

Adu-mi-le pe toate,Moșule,te rog… ca n-ai mai venit de atata vreme…si treci te rog si pe la prietenii mei, ca au nevoie cu totii de tine, dar nu au timp sa ti-o spuna.

Te astept cu nerabdare,fumand tigara dupa tigara si citind o carte despre Teoria Conspiratiei… Ahhh, si sper sa iei tu un lapte de pe drum,si niste fursecuri,daca vrei sa stam la o poveste in bucatarie, ca brad n-am. (Sau vrei sa bem Coca-Cola, ca si-asa ii faci reclama de o gramada de ani! Te-au prins si pe tine ,mosule….)

See you soon,Santa ! B-byeeee!

Simt ca nu mai sunt aceeasi. Simt ca nu mi se mai tulbura sufletul la fiecare intamplare minora, simt ca nu mai gasesc motive pentru care sa ma intreb daca nu cumva lucrurile merg inspre rau.

Asta pentru ca nu mai vreau sa imi fac rau. Refuz. Refuz sa ma gandesc ca se va intampla vreodata ca vreun semn sa-mi arate ca nu mai suntem la fel. Refuz sa ma pedepsesc si sa gasesc motive de pseudogelozie. Refuz sa-mi las stomacul sa ma roada si sa mi se stranga inima.

Pentru ca e ilogic sa las sa se intample astea. Pentru ca iubirea nu inseamna asta. Pentru ca pierd timp pretios, pe care-l pot petrece cu ochii in ochii tai, sarutandu-te, privindu-te, razand la glumele tale.

Am renuntat sa ma mai pedepsesc. Am renuntat sa cred ca pentru ca te am trebuie sa platesc vreun pret. Am renuntat la a-ti lua fiecare privire sau fiecare cuvant ca pe piese ale vreunui puzzle  care trebuie sa imi dezvaluie ceva.

Am renuntat la atitudinea aia care ma facea sa nu vad padurea de copaci. Pentru ca, la inceput, nu te vedeam pe deplin asa cum esti. Mai exact te vedeam, te simteam, si nu-mi venea sa cred. Aveam momente in care, in paranoia mea, ma gandeam ca nu esti ceea ce vad eu, ca poate ma minti, ca e prea frumos ca sa poata fi adevarat. Mi-a ajuns.

De curand mi-am dat seama ca esti simplu.[Am avut ideea in cap de mai mult timp, dar ma tot gandeam ca trebuie sa fie complicat. Ei bine, nu-i!] Ca esti ceea ce pari. Ca te-am iubit de la inceput nu pentru imaginea care mi se infatisa, ci pentru ca esti cel mai simplu si mai autentic om pe care l-am intalnit. Asa te simte sufletul meu.

Spre deosebire de mine, tie nu ti-a fost niciodata teama sa fii ceea ce esti. Nu te idolatrizez, nu ma gandesc ca esti perfect. Nu. Ai momente in care gresesti, in care esti rau, momente in care esti egoist, momente in care faci sa ma doara. Ca si mine. Esti om. Suntem amandoi.

Insa esti cel mai frumos om pe care l-am intalnit. Omul ala care reuseste fara efort sa ma faca sa-mi doresc sa-l tin de mana fara un motiv anume – doar pentru ca existi si pentru ca pot sa intind mana si sa o iau pe a ta. Acela care ma face sa-mi doresc, atunci cand e trist, sa-l fac sa zambeasca. Acela care ma face uneori sa-mi doresc sa-l strang de gat sau sa-l las fara suflare intr-un sarut lung – ambele in acelasi timp:)

Iar pentru ca putem respira acelasi aer, pentru ca putem imparti acelasi sarut, aceeasi strangere de mana, pentru ca-mi vorbesti si lumea se dizolva, pentru ca reusesti sa ma oftici si-apoi sa ma impaci si sa-mi vina sa rad pentru copilariile mele – pentru toate astea, te iubesc. Si pentru toate astea trebuie sa multumesc timpului care trece peste noi si ne vede impreuna.

Eu sunt spiritul adâncurilor,
Trăiesc în altă lume decât voi,
În lumea alcoolurilor tari,
Acolo unde numai frunzele
Amăgitoarei neputinţi sunt veştede.
Din când în când
Mă urc în lumea voastră
În nopţi grozav de liniştite şi senine,
Şi-atunci aprind mari focuri
Şi zămislesc comori
Uimindu-vă pe cei ce mă-nţelegeţi.
Apoi cobor din nou prin hrube trudnice
În apa luminoasă, minunată.
Sunt spiritul adâncurilor,
Trăiesc în altă lume decât voi.

Nicolae Labiş