comentarii recente
 | Anonymous on - Ai fost vreodată la psihiatr… |
 | Andraa on Cea mai frumoasa .. |
 | Mircea Popescu on Ideile bune rămân in pici… |
| Mircea Popescu on Ideile bune rămân in pici… |
 | Adutzzza on Muzica nu se asculta…se… |
| Anonymous on - Ai fost vreodată la psihiatr… |
| Andraa on Cea mai frumoasa .. |
| Mircea Popescu on Ideile bune rămân in pici… |
| Mircea Popescu on Ideile bune rămân in pici… |
| Adutzzza on Muzica nu se asculta…se… |
Posted by Mircea Popescu on mai 19, 2009 at 8:49 am
A apãrut recent un nou volum (XI-XII/2007-2008) al revistei Archaeus, dedicatã studiilor de istorie a religiilor. E primul numãr editat nu numai de Asociaþia românã de istorie a religiilor (engl. RAHR), cea care a fondat în 1997 Archaeus, ci ºi de nou înfiinþatul Institut de Istorie a Religiilor al Academiei Române. E de asemenea numãrul unde încep sã fie publicate lucrãrile celui de-al 6-lea Congres al Asociaþiei europene de studii religioase ºi ale Conferinþei speciale a Asociaþiei internaþionale de istorie a religiilor, care au avut loc în septembrie 2006 la Bucureºti, fiind cunoscute, mai pe scurt, drept primul Congres european de istorie a religiilor þinut în România. Drumul studiilor religioase de la cercetãri personale sau de grup restrîns la instituþionalizare e astfel încã o datã marcat.
Posted by Mircea Popescu on mai 19, 2009 at 5:05 pm
De cîþiva ani (nu-mi dau seama de cîþi anume) scriu, cu ardoare, despre politicã. Mã fascineazã jocul puterii, mai ales din perspectiva naturii umane. Sigur, înþeleg importanþa instituþiilor ºi a legilor, dar cu adevãrat interesanþi mi se par oamenii care se îndeletnicesc cu puterea. Vãzîndu-i, înþeleg mai multe despre regnul cãruia îi aparþin. Politica este o ocupaþie – revelatoare – în politicã, cineva îºi dã adevãrata mãsurã. Poþi fi un mediocru sau, de-a dreptul, un prost ºi, stînd în banca ta (o catedrã, o carierã în jurnalism sau în afaceri, în arte sau în domenii ceva mai inginereºti), sã obþii un bun renume. Cînd te menþii în spaþiul privat, poþi pãcãli – cãci, se ºtie – poþi sã pãcãleºti pe cîþiva tot timpul. Dar, intrînd în politicã, ca un fãcut, tot ce eºti se vede imediat. Nu-i poþi pãcãli pe toþi, tot timpul. Þi se vãd, în toatã splendoarea, atît caracterul, cît ºi putinþele intelectuale. Mãcar pentru acest inestimabil aport cognitiv, ºi tot meritã sã fim atenþi la jocul politic. Tocmai pentru cã oamenii sînt determinanþi pentru politicã (la urma urmei, ºi legile sînt tot de ei fãcute, ºi instituþiile tot prin ei capãtã concreteþe socialã ºi expresie publicã), politica este o îndeletnicire umanã. Chiar dacã, la origini, politicienii suplineau cumva zeii ºi, tot de atunci, mulþi dintre ei chiar au ajuns sã se creadã zei, nu e nimic divin în politicã. Chiar dacã, mai recent, au apãrut fel de fel de “pundits” care lasã impresia cã politica este o ºtiinþã ale cãrei legi ei le stãpînesc ºi cã, în general, orice efect se poate obþine dacã amenajezi cauza adecvatã, politica nu e nici ºtiinþã*. Politica este omeneascã. Aºadar, toate regulile umanului, ºi cele biologice, ºi cele morale, îi sînt pe deplin aplicabile. Nu cred cã politica este un teritoriu cu deplinã autonomie printre îndeletnicirile oamenilor, cã legile morale ale societãþii nu i se aplicã ori cã se conduce dupã alte reguli ºi funcþioneazã dupã alte criterii. Ticãloºia în politicã nu e mai puþin scuzabilã decît ticãloºia comisã, de pildã, într-o prietenie. ªi are exact acelaºi mecanism de funcþionare. Nici trãdarea, nici minciuna, nici sperjurul, nici lipsa de recunoºtinþã nu sînt mai puþin blamabile în politicã. Iar o virtute care ne stîrneºte admiraþia în viaþa cotidianã trebuie la fel apreciatã dacã se întîmplã sã fie detectatã în comportamentul unui om politic. În definitiv, “binele” politic nu poate fi, niciodatã, un “rãu” în ordine omeneascã. Oricît de strîmt ºi vinovat l-am citi pe Machiavelli, nu existã justificare pentru cei care profeseazã ideea cã drumul spre Rai trece prin Infern.