Dimineață. Perechea de ochi verzi săgetează o privire speriată drept in mijlocul tavanului. Clipesc buimac de câteva ori și de-odată degetele aleargă spre tâmple, oprind lacrimile fierbinți să se ascundă in urechi; cuprind apoi intreaga față, se plimbă…alunecând pe gât, unde pulsul încătușat de pielea subțire vrea s-o ia la goană.
Și ei ii vine s-o ia la goană, însă picioarele refuză orice colaborare. O mână se-ntinde leneș după ultima țigară, care se scaldă in linia de soare ce s-a strecurat pe sub jaluzea, si-acum sta lungită si deformată pe birou.
Primul cerc de fum îi agață privirea rămasă în mijlocul tavanului și-o trimite inapoi, la cei doi ochi goi… ce redevin verzi.
Ea se trezește, uită visul urât ce i-a chinuit somnul, își desprinde de la gât cruciulița mică și-o pune pe linia de soare, s-o usuce de lacrimi. Gândurile i se așează cuminți la locul lor, obosite de-atâta alergat. Numai unul singur, mai neastâmparat, îi aduce în prim planul retinei o imagine veche a copilăriei, uitată într-un raft prăfuit cu ani mulți. Un câmp plin de grâu auriu, presărat cu maci roșii ca viața…
